27 aprilie 2007 - ora 17.30... trenul care trebuia sa ma duca la Sfantu Gheorghe tocmai pleaca ... eu nu ma regaesc printe calatorii acestuia, desi aveam bilet cumparat... din varii motive nu am reusit sa ajung la gara ... m-am urcat in urmatorul tren spre aceeasi destinatie ... cu acelasi bilet ... trenul full, sa nu uitam ca este vineri seara si multa lume pleaca spre Valea Prahovei... ma postez intr-un compartiment.... lume draguta, daca imi aduc aminte cativa ardeleni neaos, dar si o tanara domnisoara care in doi timpi si trei miscari vine langa mine.... civilizat, intru in discutie, ii povestesc păţania cu biletul, intre timp vine si nasul, care surprinzator a inteles problema mea.... (nu acelasi lucru pot spune despre sefa de tura de la Gara de Nord care ma indruma sa imi cumpar un alt bilet....) ... am continuat sa discutam, si nici nu stiu cand s-au scurs cele trei ore si jumatate pana la coborarea mea .... m-a impresionat la aceasta fata (da, are un nume, chiar doua, Maria Cristina), buna-dispozitie pe care o emana, libertatea de a sari de la un subiect la altul, si de a reveni la acelasi subiect (literatura, poezie, proza, Cioran).... da, am simtit ca am langa mine o fata care a citit f. mult la viata ei, cred ca pot spune ca mai mult decat au citit toti elevii din anul terminal al unui liceu ... este o placere sa discuti cu asemenea persoane... imi doream ca trenul sa nu mai ajunga in statie... mai cred ca nimc nu este intamplator in aceasta lume ... probabil pierderea trenului a fost pretextul destinului pentru a o intalni pe ea... am reusit cat de cat sa tinem legatura, si dupa mai bine de un an si ceva ne-am reintalnit, de aceasta data nu in tren, ci la Festival 39 la etaj langa pianul care ne incanta auzul cu muzica de calitate ... care ne poarta cu gandul undeva departe... de ce nu la Balcik .... sper ca aceste revederi sa fie cat mai dese iar timpul meu petrecut in fata calculatotului (in afara celui de la job) sa ajunga sa fie strict pentru a scrie in acest blog... Isis, iti multumesc ....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Iar daca ne gandim putin, intr-o viata de om nu facem decat sa culegem amintiri...
Si apoi poate incet, incet vom deprinde noi insine talentul de a-ne stivui amintirile abia dupa ce l-am retusat.
Trimiteți un comentariu